Programul liturgic din Săptămâna I a Postului Mare

Program liturgic Martie 5, 2022

„Vremea postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoințelor celor duhovnicești. Să ne lămurim sufletul, să ne curățin trupul. Să postim, precum de bucate, așa și de toată patima, desfătându-ne cu virtuțile Duhului. Întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toți a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu, și Sfintele Paști, duhovnicește bucurându-ne”.

(Sf. Teodor Studitul - Stihiră la începutul Postului Mare)

Luni, 7 martie
17:00  Pavecernița Mare și Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea I)
 
Marți, 8 martie
17:00  Pavecernița Mare și Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea a II-a)
 
Miercuri, 9 martie
12:30  Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte sfințite
17:00  Pavecernița Mare și Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea a III-a)
 
Joi, 10 martie
17:00  Pavecernița Mare și Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea a IV-a)
 
Vineri, 11 martie
15:00 Spovedanie
 
Sâmbătă, 12 martie
07:30 - 11:00 Sfânta Liturghie și Pomenirea celor adormiți
15:00  Spovedanie
 
Duminica I din Post, 13 martie (a Ortodoxiei)
07:00 - 09:00 Utrenie
09:00 - 11:00 Sfânta Litughie a Sf. Vasile cel Mare

 

Citește alte articole despre: Program liturgic